Stau singur intr-o carciuma murdara,
La masa mea bolnava si batrana
S-aud frumusetea ta cantata de o struna,
Iar inima-mi bate singura…nebuna…
Si inca-mi amintesc de chipul tau divin,
Pe care-acum il vad intr-un pahar de vin,
Pe care-l voi canta mereu, plangand,
Pe care nu-l voi mai uita…nicicum…nicicand…
Si inca mai visez, si sper, si-mi amintesc
De vremurile cand singura-mi spuneai :eu te iubesc !
Si stiu ca am gresit…si tot regret…
Si stiu ca-s prost…dar te iubesc!
Atata-ti cer :o sansa-n plus
Vreau sa iubesc,dar fara de apus,
Sa te ating,sa rad,sa te sarut,
Si sa-mi refac sufletul d-atunci distrus.
De cand m-ai parasit eu am murit,
Incet, adanc, profund, la nesfarsit…
In fiecare zi,lumina-n bezna eu m-am stins,
Asemeni unui foc de-apa-atins…
Si e o moarte grea, ciudata,
Ce nu ma doboara deodata,
Care ma lasa sa ma agat de-un vis,
La fel ca un pacatos de paradis…
Dar totusi visu moare-ncet, plangand,
Asemeni lui Hercule,sangerand,
Sub haina-i oferita de-a lui soata…
Cat de stupid…si cat de proasta….
Un alt pahar de vin…acelasi chip…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu